Radu Călin Cristea, la prima ședință a CNA în calitate de membru al Consiliului

Radu Călin Cristea, la prima ședință a CNA în calitate de membru al Consiliului
Radu Călin Cristea participă, marți, la prima ședință a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) în calitate de membru titular al Consiliului, pe locul rămas vacant în urma demisiei lui Mihai Mălaimare.
Publicat: 26/02/2013, 12:27
Actualizat: 27/03/2019, 23:15

Radu Călin Cristea participă, marți, la prima ședință a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) în calitate de membru titular al Consiliului, pe locul rămas vacant în urma demisiei lui Mihai Mălaimare.

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului l-a aprobat, pe 13 februarie, cu 410 voturi „pentru” și 42 de voturi „împotrivă”, pe Radu Călin Cristea, propus de Guvern, în funcția de membru titular al CNA.

Radu Călin Cristea ocupă, astfel, locul rămas vacant în urma demisiei lui Mihai Mălaimare, până la terminarea mandatului acestuia din urmă, în luna noiembrie 2014.

Anterior votului din plenul Parlamentului, Radu Călin Cristea a fost avizat favorabil cu majoritate de voturi de Comisiile de Cultură ale Parlamentului, în vederea numirii în CNA.

Mihai Mălaimare și-a dat demisia din funcția de membru titular al CNA pe 11 ianuarie 2013, ca urmare a faptului că Agenția Națională de Integritate a inițiat o cercetare în ceea ce îl privește, cu suspiciunea de incompatibilitate între funcția de membru al Consiliului Național al Audiovizualului și cea de manager al Teatrului Masca din Capitală, potrivit unui comunicat remis agenției de presă MEDIAFAX pe 15 ianuarie.

Mihai Mălaimare a fost validat ca membru titular al CNA în octombrie 2008, de Parlament, fapt pentru care mandatul său ar fi trebuit să expire în 2014. Mihai Mălaimare a fost propus ca membru al CNA de Guvernul de la momentul respectiv, condus de premierul Călin Popescu Tăriceanu. Mihai Mălaimare nu avea numit un membru supleant. Fiind numit de Guvernul Tăriceanu ca membru titular al CNA, tot Guvernul trebuia să fie cel care propune un membru titular în Consiliu în locul lui Mălaimare.

Radu Călin Cristea este cunoscut ca fiind un apropiat al PNL. În acest sens, în octombrie anul trecut, el fusese propunerea inițială a grupurilor parlamentare PNL din Camera Deputaților și Senat pentru funcția de membru în Consiliul Național al Audiovizualului, după cum au declarat pentru MEDIAFAX, la momentul respectiv, reprezentanți ai PNL. Totuși, la audierile în Comisiile de Cultură, acesta nu s-a mai regăsit pe lista de propuneri, din partea PNL fiind propus Viorel Vasile Buda (ales ulterior vicepreședinte al CNA).

Radu Călin Cristea este jurnalist, fost corespondent al Radio Europa Liberă, scriitor și fost director al Muzeului Național al Literaturii Române. De asemenea, anul trecut, Radu Călin Cristea a condus Televiziunea Română timp de aproape o lună. Ulterior, Radu Călin Cristea a fost numit redactor-șef interimar al Redacției Literatură Arte, din cadrul Direcției Editoriale a TVR.

Structura CNA s-a modificat pe 20 decembrie 2012, când Răsvan Popescu, Ioan Onisei, Gelu Trandafir, Lorand Turos, Constantin Duțu, Mircea Deacă și-au încheiat mandatele. Doar Răsvan Popescu și Lorand Turos au rămas în componența noului Consiliu, cărora li s-au alăturat Viorel Vasile Buda, Monica Gubernat, Florin Gabrea și Laura Georgescu.

Pe 30 octombrie 2012, plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților i-a votat pe Viorel Vasile Buda (susținut de PNL), Lorand Turos (UDMR), Maria Monica Gubernat (PSD), Răsvan Popescu (PSD), Florin Gabrea (Președinție) și Laura Corina Georgescu (Guvern – PSD) în calitate de membri titulari ai CNA. Aceștia vor avea un mandat cu o durată de șase ani.

În afară de cei șase membri ai CNA nou numiți, din Consiliu mai fac parte Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Christian Mititelu și Valentin-Alexandru Jucan, ale căror mandate vor expira fie în 2014, fie în 2018.

Mai precis, Iorga, Trepcea și Mititelu au fost validați ca membri titulari ai CNA în octombrie 2008, de Parlament, fapt pentru care mandatele lor vor expira în 2014. Narcisa Iorga a fost propusă ca membru al CNA din partea Președinției, Christian Mititelu a fost propus de Guvern Tăriceanu, iar Cristina Trepcea – de Camera Deputaților (grupul PSD).

Pe de altă parte, Valentin-Alexandru Jucan a fost numit membru titular în CNA în februarie 2012. Jucan a fost propus pentru această funcție de grupul parlamentar PDL din Senat, iar mandatul său va expira în 2018.

Consiliul Național al Audiovizualului este unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, o instituție publică autonomă aflată sub control parlamentar. Consiliul se întrunește, în mod curent, de două ori pe săptămână, în ședințe publice și este mandatat să monitorizeze radiodifuzorii și să aplice sancțiuni în cazul în care constată încălcări ale reglementărilor în vigoare. Totodată, CNA eliberează licențe audiovizuale.

Membrii Consiliului sunt garanți ai interesului public și nu reprezintă autoritatea care i-a propus. Durata mandatului membrilor Consiliului este de 6 ani, iar numirea acestora se face eșalonat, în funcție de expirarea mandatului. În cazul în care un loc în Consiliu devine vacant înaintea expirării mandatului, acesta va fi ocupat de supleant până la expirarea mandatului inițial de 6 ani.

Potrivit Legii audiovizualului, membrii Consiliului au funcție de demnitate publică asimilată funcției de secretar de stat. Consiliul este condus de un președinte, asimilat funcției de ministru.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Și-a trimis sora geamănă la muncă, în locul ei, dar a făcut o greșeală! Cum...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe...
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
Calendar ortodox pentru ziua de 24 mai 2024: De ce este slăvit Sfântul pomenit în...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Prânzul, tot mai scump pentru angajații români. Câți bani cheltuiesc lunar
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Unde vrea Marea Britanie să construiască următoarea mare centrală nucleară?
×